Alexandru Petrescu: ”România statisticilor care dor și câteva motive pentru care Guvernul ignoră povestea unui dezastru în cifre” (OPINIE)

Reprezentanții Guvernului se tot întrec în a ne explica de ce nu se justifică un lockdown la nivel național. Nelu Tătaru, a declarat, ieri, la Sibiu, că nu consideră necesară o carantină totală până la alegeri. În tot acest timp, aceleași autorități se întrec în a sublinia că testează suficient, conform ”definițiilor de caz” și că o testare la un ritm ceva mai alert n-ar fi neapărat necesară. Un proiect de testare în masă, asemeni celui din Slovacia, este văzut ca fiind inutil de către guvernanți. Problema tuturor acestor declarații este că ele evită cu încăpățânare orice fel de comparație, în cifre, cu celelalte state europene. Majoritatea vocilor care apără Guvernul Orban fac apel, mai degrabă, la cifre absolute. ”Nu putem instaura un lockdown” ne spun domniile lor, ”pentru că noi avem mult mai puține cazuri decât Franța, Italia etc.” Cifrele citite așa cum trebuie spun însă o poveste diferită. Ele demonstrează nu doar că Executivul refuză să testeze la un ritm măcar apropiat de media europeană, dar și că efectul acestei politici este una care produce o rată alarmantă de decese. De aici, cheile de interpretare sunt problematice și țin de politică. Ele duc spre o concluzie cinică: guvernul nu testează nu pentru că nu poate, ci pentru că nu vrea. Nu vrea pentru că asta ar avea efecte economice și electorale, care ar duce la finalul carierei politice a lui Ludovic Orban.

Să începem cu analiza datelor publice disponibile. Dacă realizăm o minimă procesare a datelor transmise prin intermediul platformei WorldoMeters, vom observa că România a realizat, de la începutul pandemiei, 147.122 de teste la un milion de locuitori, în total, ceea ce o plasează pe nefericitul loc 21 în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Media testelor COVID realizate de statele membre UE este de 346,766 la milionul de locuitori. Cu alte cuvinte, România testează, în medie, la milionul de locuitori, de 2 ori mai puține teste decât media statelor membre UE.

Cifrele legate de mortalitatea COVID înregistrată de România la milionul de locuitori sunt la fel de îngrijorătoare. Aici, România ocupă un loc fruntaș între statele UE, cu 387 de decese înregistrate la un milion de locuitori, ceea ce asigură țării noastre locul 8 la nivelul UE.

SURSE INFO: (AICI / AICI)

 În România se înregistrează cu 0.7 mai multe decese la milionul de locuitori decât media deceselor înregistrate la nivelul statelor UE. România are de șase ori mai multe decese la milionul de locuitori decât state precum Grecia. Nu este neapărat de șase ori mai probabil să mori în România decât în Grecia de COVID, dar putem, totuși, trage concluzia de bun simț că este mult, mult mai probabil.

Este cert că nu poate fi stabilită o corelație strict statistică între numărul de teste și cel de decese. Sunt mulți alți factori care influențează situația actuală a mortalității COVID la nivelul statelor UE, printre care, probabil, am putea enumera situația spitalelor, starea generală a domeniului sănătății, dotările aferente cu medicamente, abilitatea instituțională a sistemelor de urgență de a răspunde provocărilor specifice COVID, dotarea tehnică a cadrelor medicale și lista poate continua.

Din această scurtă analiză rezultă că România ar trebui, mai mult decât alte minimum  19 state UE, să identifice și să izoleze, de urgență, cât mai multe cazuri COVID, în speranța că astfel sistemul medical, incapabil să vindece COVID-ul la o rată asemănătoare la milionul de locuitori cu state precum Slovacia, Lituania, Germania, Croația, nu va fi martorul unei rate încă și mai alarmante a deceselor. Doar că Guvernul Orban nu aplică mai multe teste și insistă cu explicația ”definiției” de caz.

Toate explicațiile acestui comportament au legătură cu alegerile din acest an. În primul rând, există explicația facilă, dar pe deplin credibilă, care spune că, dacă ar testa suficient, Guvernul ar ajunge la un moment dat la cifre astronomice de infectați (cu simptome ușoare grave sau fără simptome cu totul), ceea ce ar pune în pericol scrutinul din 6 decembrie. Chiar dacă s-ar încăpățâna să-l facă la rate de infectare astronomice, n-ar mai putea faptic, pentru că este puțin probabil ca urnele mobile să poată sau să vrea să se deplaseze, toată ziua, la sute de mii de familii în carantină. Și dacă ar vrea, s-ar putea să nu poată fizic. Și dacă ar vrea și ar putea fizic, s-ar putea să nu se dorească o asemenea soluție pentru că acest tip de scrutin ar pune probleme de legitimitate și ar ridica la fileu multe acuze de fraudare. Pe lângă susținerea și organizarea efectivă a scrutinului, există și straturi mai profunde ale logicii electorale.

Așa cum unii jurnaliști deja au susținut public, Orban ar avea, în multe locuri, o problemă reală în a opera mai multe teste, pentru că, dacă ar face-o, mult mai multe județe ar demonstra rate îngrijorătoare de infectare, ceea ce ar putea să ducă, la un moment dat, la închiderea lor selectivă. Dacă orașe mari cad unul după altul victime ale restricțiilor, economia națională încetinește încă și mai mult. Dacă economia încetinește și mai mult, oamenii vor simți încă și mai puternic  presiunea economică asupra vieții lor private sau antreprenoriale. Ori o situație economică precară pregnantă este principalul motiv pentru care oamenii ar putea să nu dorească perpetuarea unui Guvern Orban.

În aceste condiții, premierul a construit un plan cinic. Un plan fără șansă de izbândă pe termen lung, dar care are capacitatea (pe hârtie mai degrabă) să-i țină șansele electorale în viață până la alegeri (doar 30 de zile). Strategie presupune că Guvernul nu testează ca să nu fie clară amploarea pandemiei, în așa fel încât să nu fie obligat a stare de urgență (ceea ce ar compromite scrutinul electoral) și astfel evită scenariul neplăcut în care economia se prăbușește total înainte de 6 decembrie. După 6 decembrie, în capul lui Orban , poate să vină potopul sau apocalipsa. Nu mai contează. El va fi susținut de un triunghi de pivoți strategici compus din echipa ministerială (la care nu renunță nici mort pentru că vrea să se bazeze pe susținerea tuturor polurilor din PNL), Președinția (care se va lupta, probabil, pentru Orban premier) și noua adiție teoretică, o majoritate parlamentară de dreapta care nu se va opune niciunei măsuri draconice post-electorale de administrare a alegerilor. Cu pozițiile tactice securizate, Orban crede că va putea, începând cu ianuarie, să demareze cel mai amplu proces de creștere a taxelor pe care România l-a văzut vreodată, ca să salveze ce s-ar putea salva. Tot atunci, degrevat fiind de problema alegerilor și de prețioasele sale voturi, Orban ar putea să ceară stare de urgență. Prea târziu pentru  a mai salva cu adevărat ceva.

Planul este de un cinism rar întâlnit. Doar că are o hibă majoră. Morții din spitale. Poți ascunde contactele COVID și poți să întârzii o prăbușire economică iminentă 30 de zile. Poți chiar să încerci să câștigi alegerile. Dar nu poți ascunde faptul că, din rata de testare execrabilă practicată de Guvern, vor rezulta decese. Multe și în creștere. Sun vieți pierdute din politicianism și calcul electoral. Iar acest lucru va duce, în mod sigur, la revolta oamenilor. Urnele nu vor fi, așadar, linia de start pentru cariera politică a lui Orban, ci linia de finnish a unei cariere politice neimpresionante, în care acest veșnic loc 2 a apelat la cinism sperând că nimeni nu vede adevărul. Va fi finalul unei epopei triste care va distruge și va curma de-a dreptul viețile a sute de mii de români.

Opinie semnată de Alexandru Petrescu, fost ministru al Comunicațiilor